O, Doamne, cît am risipit
Pentru-a-ntregi a mea aură
Și timpul l-am întors clepsidr
Iar sîngele l-am stăvilit în gură.

Să-mi scotocești Doamne aorta
Pentr-a găsi întreagă a mea caznă
Dar subiectiv se mai întorc cocorii
Cu-aripa de cenușă spre o vastă

Întindere de cețuri răzlețite…
Mai mult am vrut să spun, dar cum
Cînd pe cîmpia foii de hîrtie
S-a-mprăștiat cerneala ca un fum?

Dar chiar mai trebuie un vers…
Șontîc, șontîc prin univers!