Frăguțele se găsesc cu gura flămândului și cu tălpile picioarelor
un sărut lacrimilor tale spinoase
rugului de mure prin care a trecut barca ta;


dar te rog Dă treptele și bărcile la o parte
toate barăcile,
darul Sărarului, de dimineață,
ferestrele nu s-au deschis încă,
gurile acelora care mă strigă,
te rog, înlesnește-mă,
să-ți arăt cerul, pe care o să îl urc, odată, desculță,
un sărut lacrimilor tale Ca să mă întoarcă
e desigur cercul În care am pus semințe și pește,
acel spațiu
găsindu-l cu degetele
de la picioare
pipăindu-l
cu ele
nu e mare prea adâncă și nici cer.
calc pe tălpile vrăjitoarelor albe.
e un fel de luntre care duce mai departe prin lume
Dar unde s-a rătăcit Cerberus?
m-am întors din drum cu tot cu coșul de garoafe galbene
da - sunt rare...
unicornii nu au rost decât
dacă se vând pe Diamantul primelor foi ale cărților citite Primăvara
dar ce
pornește,
pornește... vremea cireșilor e mereu prea desculță!
i-aș dori fratelui meu o femeie ca mine,
sunt din nou în picioarele goale mi-au căzut cerceii Cu zgomot,
jos,
pe pământ,
îmi port nevinovăția cu mine, pe mări nu sunt cerbi și păduri,
ci doar Cerberi și păduri, care au fost făcute, din păduri, o luntre prea lată, prea mare...
calc pe iarba
de anul trecut
numai oceanul și Cercul (neîntrerupt) sunt măsuri nesfârșite
ea e de anul trecut Ca un cadou de Crăciun venit prea târziu
eu sunt, în schimb, vie, pescarule,
îți văd
și îți vând
pânzele,
îți țin scrumbiile în pictura mării de lângă.