alerg uman mânjit, învins galop pe ape
cu tălpile tale, pe-asfalt petale, senin
în vârf de copac de-ntuneric,
exiști pe-un cer în adânc de fântână
înalt cât o prăjină de scuturat Mere,
măiestrit tace
dar unde, Doamne, unde
să-mi spăl sângele de mine
de-mi cuget visul
în simpla paradigmă A fi,
fiirea-i o rană pe sternul veșniciei,
dedesubt bate inima lui Dumnezeu
tu trăiești în secunda Domnului pe Pământ
asupra-n jilav de păcat,
pe drumul neînfrânt,
mireasă cu brâul legat