Nu știu dacă ai văzut,
se împuținează secunda,
și ziua tot mai des se repetă,
ia-mi umbra subțiată demult
și încearcă s-o arunci într-un trunchi
de stejar
sau departe de lumea concretă
Nu știu dacă ai remarcat,
ideile de sub sprâncene
mi se împuținează treptat,
îmi par tot mai tembele și mai intense,
oare cum mi-aş putea spăla fruntea
de atâtea riduri
și-amintirile treze?
Nu știu dacă ai văzut,
durează mai mult să mă scol în picioare
să te aud,
iar drumul până la patul tău
mi-e tot mai lung,
spune-mi,
ai putea să-mi zvârli hoitul
cu praștia
în lună
și mai tânăr să mi-l aduci ?