la începuturi
se ivi tânjirea
omul se visă cum visează
din neînțelesul muzicii lăuntrice țâșnind
din ecoul facerii lumii

ceilalți oameni îi lăsară lui
cuvintele toate
fără nicio părere de rău
fiindcă acestea
oricine și oricât le-ar purta
ele mereu vor rămâne intacte
și nimeni nu ar fi putut păstra vreunul
doar pentru sine
tot așa precum nimeni
nu ar putea păstra tot aerul sau lumina
doar pentru sine

omul se visă păstorul cuvintelor
și le păscu smerit
totodată vanitos
pe pajiștile celorlalte întâmplări
iar la ceasul mulsului nu lui i s-a dat grija
ci oricărui altuia
ca laptele cuvintelor să nu fie covăsit
transformat în ...marea brânză
ci băut dintr-odată proaspăt și crud
pentru ca astfel să împlinească
rostul lui de leac sufletelor
chiar și celor mai greu încercate

păstorului cuvintelor
poetul ce va să fie
rămas în memoria nisipurilor
și apelor
îi va fi dat să tânjească la clipa în care
va visa marele vis
să pască ultimul cuvânt:
Dumnezeu
sinonim pentru iubire
pentru libertate
pentru viață veșnică

dar calea acestui vis trece prin
adormirea demonilor
îndoielilor
fricilor de fericirea primordială
extazul creației

când omul va atinge clipa aceasta
cuvântul Dumnezeu se va lăsa păscut
mâhnit doar de glaucomul colii de hârtie
știind despre ce va urma

omul
odată atinsă desăvârșirea
va fi răstignit precum Fiul
cuvântul cui și cuvântul cruce
fiind cele dintâi păscutele
chiar și fără ca omul să-și fi dat seama

ceilalți oameni îl vor privi pe poet
doar cu găvanele goale
sau cu milă și dispreț
el însă
va căuta chiar și cu prețul veșniciei
să pască Nerostitul
Numele Enormul Creator

în beatitudinea sa
pe drept luată ca fiind nebunie
poetului răstignit
nu îi vor mai fi citite operele
numele lui va fi amintit abstract
pajiștea însă
va înflori în fiecare dimineață
și parfumul florilor va trezi
tânjiri proaspete
leac sau aripi
sufletelor încercate

se vor găsi între oameni
aceia
care vor șterge cuvintele din memoria lumii
unul câte unul
până la ultimul
și le vor înlocui cu sunete grave și ostile
cu semne precare și deznădăjduite
literelor ciobindu-li-se perfecțiunea
frângându-li-se raza lor
în amintirea colectivă diluându-se
orice înțeles dat tânjirii visării

din ape și din nisipuri va străbate
un ecou înfundat și din ce în ce mai limpede suind
până la țipătul puiului de vultur
în cuibul de pe piscul cel mai de sus
împreunate vor zămisli
iarăși râvna printre oameni
de a visa cum visează
iar poetul
desculț și spășit va umbla
prin ierburile înalte și albe ale hârtiei
vindecând orice îndoială și spaimă a lumii
și abia acum
adevăratul poet va fi
să fie