copii
ne aşezăm la geam în dreptul acela
unde şi-a lăsat cântecul pasărea măiastră
şi mărul fantastic şi-a înflorit inima
roşind prima oară îndrăgostit

timpul se strânge lângă noi
se face pentru o clipă – veşnicia de el! –
că nu vede cât de mult am crescut
împrăştie petale de lotus şi ninsoare de fragi

mă văd fetiţă
cu cizme roşii pe sanie argintată
conştiincioasă sau vinovată adun într-un buzunar
mâinile şi picioarele unei negrese dezmembrate
mă doare frigul de păpuşă ignorantă
îmi înţep burta cu golul dintre coastele ei

gheaţa are un fel aparte de a nelinişti
aceste suflete mici cu deschidere cosmică
orice alunecuş prevesteşte desigur
lucruri mai grave
cât pot îmi ţin echilibrul

închid ochii
ca-ntr-o aşteptare ca-ntr-un vis


depaaaaaarte
ierni pierzându-se
odată cu vârtejul
sufletului risipit