Plecat-am nouă, cu sergentul zece.
Toți căciulari, toți zece din Vaslui.
Și fiecare-avea o țeavă rece
și-o bistriță de foc sub coasta lui.

Acum, urc singur drumul de costișe.
Mai lungă-i calea sub picior beteag.
Departe, Plevna gâfâie piezișe,
la poarta ei ciolanele stau prag.

Și Rahova-i în urmă și Smârdanul...
Trag greu în gleznă rănile cu plumbi.
În zări izbește vântul cu ciocanul,
și vremea sună oase-n pomii strâmbi.

Și cum, trudit, mă uit de la răspânte,
domol se duc privirile spre Prut
și merg, ca-n vis, adânc să se împlânte
în lungul răsărit nestrăbătut...

Și, ca-ntr-o ceață, ochiul meu, buimacul,
străvede cum, în zariști de apoi,
alt dorobanț ca mine sparge veacul
și zgâlțâie cu pasul plevne noi.