Scrâșnesc asemeni marmurii severe,
împotrivită asprelor ciopliri.
Cer gingășia dălților subțiri
să-mi deie feciorească mlădiere.

Cuțitul moale-al dulcii opintiri,
tăind prin piatră până în artere,
îl simt ca un sărut și-o adiere,
sculptându-mă din calde tresăriri.

Unduitoare, galeșă statuie
cresc și mă-nalț pe bolovanii mei.
Dar când securea vrea să mă supuie

cu izbituri năprasnice în stei,
în loc de limpezime care suie
din țăndări scapăr crâncene scântei.