O percuție lentă a nostalgiei
execută ipoteze cuibărite,
ca niște pui de migrene
prinși în decepții stoice
la un loc cu multe gânduri,
încercuite de țipete multicolore
asemeni corzilor stridente
cu gâtul răgușit și sunet agnostic,
plutesc șoaptele incerte.

Trec zilele într-un caiac,
prea cald pentru a călători
sub zorii stelelor târzii,
ne întâlnim la pol curat.

Dar eu prefer un simplu pentagon,
fără riduri, dar sicrie,
un memorandum de cuvinte,
să le îngrop deasupra lui.

Sub 4 ochi decorativi,
un neg zâmbește
cumpătarea florilor
și unul pălește
geometric sateliților
de zăpadă veche.