Așa cum Te-a scris iconarul cu mână stângace,
pe platoșa Ta cerul se face
sânge, jeratec, bulboană...

Zâmbind, biruiești în icoană.

Zodii mari Te împung, ca berbecii, în piept.
Cu umărul drept
sprijini albastre furtuni.
Chipul Tău vine din rouă, din stânci, din goruni,
din răsărituri și din izvoare.

Frunte de grindină, obraji de vâltoare.

Curcubeiele Îți dau, vâjâind, târcoale,
amiezele de aramă se culcă, domoale,
ca niște lupi îmblânziți la picioarele Tale.

Armăsarul Tău năvălește, se frământă, joacă.
– puhoi de munte înspumat pe fund răstoacă –
și sulița Ta de ger carpatin
spintecă cele nouă limbi de pârjol și venin
și-nfrânge pucioasa trupului dârz de jivină...

Sfinte, tămâietor ca o grădină,
Sfinte cu pavăză de lună plină,
Sfânt Gheorghe, Sfânt de lumină,
lancea Ta, pe care zâmbește sau fulgeră crunt Dumnezeu,
lancea Ta de viscol și curcubeu,
Dă-o Neamului meu!