Noaptea aluneca în brațele iubitei
ca stelele la sânul dimineții,
ce se pierdeau în lumina dătătoare de viață.

Tu mi-ai povestit despre pădurea unui sat
ce ascunde în ea izvoare fermecate
despre care toată lumea știa
da nu băuse nimeni apă vie.

Între noi a crescut un copăcel de argint
cu ramuri și frunze strălucitoare
pe care-l iubeam împreună
și crește odată cu noi.

Era tânăr viguros și puternic
și eu îl cam neglijam,
întâmplător într-o zi mi-ai spus
că el este copacul vieții noastre.

Am înțeles atunci întregul drum
care-mi străbătea pădurea de zadă
și într-un târziu îndrăgostit fiind
m-ai așteptat la răscrucea drumului
care duce dincolo de moarte.