Orice bun început este un nou sfârșit:
vânătorii moderni au învățat să vâneze eficient
acum că protezele de fericire se împart la fiecare colț de stradă.
La fel și ei, căutându-și prada, contractează carnea de tun
și o ademenesc în labirintul fericirii veșnice.
Cu pușca Winchester într-o mână, cu hârtia în cealaltă,
îi sfătuiesc pe porcii mistreți să semneze actul
care va atesta împăcarea lor:
și toată lumea trăiește fericită, câinii și pisicile, pisicile și șoarecii,
vânătorii și vânaturile, într-o armonie
pe care nimeni nu o poate considera inoportună.
Acești vânători eficienți îi îmbie pe nefericiții porci
să le dea o semnătură în schimbul coabitării lor pașnice
și îi asigură că nu au decât un cartuș pe țeavă.
Trag un foc în direcția opusă ca să-i convingă,
zâmbesc cald și le dau mâna în semn de apreciere și amiciție.
Toată lumea e fericită, mai ales vânătorul,
care îndreptă pușca spre vânat,
se asigură că acesta se află în bătaia puștii
și trage spre nefericitul porc atunci când stă
cel mai bine cu spatele.
Dar nu-i nimic, toată lumea e fericită,
nefericitul porc știa la ce se expune, semnând o hârtie
pe care-apare scris într-un colț cu litere microscopice
că un al doilea glonț va exista întotdeauna pe țeavă
din motive de securitate.
Și acum toată lumea e fericită, vânătorul cu vânatul lui
și vânatul trimis pe lumea cealaltă
cu iluzia de-a fi știut de la bun început
toată povestea pe dinafară.