regretul ca o întindere imaculată
din care vulpile polare scot capetele
la marginea lumii durerea desființată
înlocuită pe rând de frică disperare
apoi pacea în care nu ai nimic de pierdut
un dor de ochii calzi și un zâmbet
poate primul zâmbet pe care l-ai văzut
în bagajul minuscul câteva sentimente
din cărți și de aiurea și în tine sângele
cald prin mulțimea de copaci mobili
și serioși cu serviete inteligente
în trusa de supraviețuire aripile cresc
culoare înguste muzică trance valuri
gunoaie oricum ai alege să mergi
lipit de perete sau cu pieptul deschis
iți dai seama că la marginea lumii
e o vulpe polară care te așteaptă