cu ochii răniți de lacrimi gurile ne mușcau dimensiunea
de locuire-a sărutului în patrul buzelor,
erau lacrimi de haz, fericirea ne păgubea mințile
în sensul unic de eternitate al cărnii și-n clipă
suiam în trăsurica lui Dumnezeu
pe blat, fără a plăti Morții,
femeia aceea aproape la fel de siropoasă ca tine

se coace iar gerul
ca o prăjitură în cuptorul bunicii unui diavol de sticlă,
trăgând la măsea frig
respirațiile ne clocotesc la guri
aproape criogenați ne retopim în perne
iar la fereastra păcatului sângele trage perdele de lupanar