de-adânc a-nfige-n muze, hai, înaltul
spre neștiut și-n a nefi de treceri
pe drumul către cale-n șoapte felceri
pe alb turnând cernelilor asfaltul

ci lanurile sângelui le seceri,
eram privind oglinda-n cuget altul
o lebădă-mi tot face-n stih pe psaltul
și-s la ospăț crepuscularii beceri

din Dumnezeu a frânge-a zori întregul,
demiurgie de netimp mărunt
din leatu-n veac e doar un amănunt
când pe imaculat se-așază negrul

poem izbind în zid cu târnăcoape
peniței ale, de-un etern aproape