1.

Umbrele au ieșit la cumpărături.
Era o noapte frumoasă care se întindea peste capetele noastre
și ne mângâia pe creștet de atât amar de timp.
Pe vechile tarabe ale negustorilor dintre lumi,
aflate pe culoarul care dă spre ieșirea din istorie,
stăteau leneșe rândurile de piei ale căror marcaje erau studiate cu atenție.
Umbrele probau una câte una, le încercau pe toate, până când găseau
ceva care să li se muleze perfect pe interese.
Și astăzi este o noapte frumoasă, cu un soare ce nu strălucește pentru nimeni.
Și astăzi au ieșit la cumpărături. Dar până când?
Viața este astfel ireductibilă în această piață de nevertebrate,
și mă întreb într-un târziu
dacă a mai rămas vreun pic de profunzime în uitare.


2.

În piața de nevertebrate mai toate zilele seamănă izbitor de mult între ele.
Nimeni nu pare că mai aude cântecul trist al tarabelor
deschizându-se pentru orice străin care se oprește în dreptul lor
sau adagio-ul monoton al ruginii care le ia mințile celor slabi.
Istorie se repetă sau nu se mai repetă deloc.
Piețele de nevertebrate sunt căutate cu cel mai mare interes,
sunt cele mai bune investiții pentru cei ce caută
zâmbete la preț redus.

Și câinii latră mai umil, și furnicile muncesc mai mult,
vântul bate mai puternic cu mai puțină energie cosmică.
E o criză de vertebre, e o criză de piloni
și copaci bătrâni care să se înalțe în mijlocul furtunii.
Dar la nivelul ierbii și în nisip, prin firele cărora se preling duios
lacrimi nevărsate și umori neîmpărtășite, se usucă la soare pieile
pe care apoi le poți cumpăra direct de pe tarabele triste ale precupețimii.
Așa arată în mare o zi în piața de nevertebrate…
sau nu mai arată deloc.


3.

Încă nu a sosit vremea
celor care tânjesc după aerul proaspăt al libertății.
În marea piață de nevertebrate,
acolo unde oamenii se mănâncă în șoaptă,
la intersecția mai multor istorii ale nimicului,
se mimează lupta cu mirosurile
care se ridică în dansuri confuze spre nicăieri
din pieile expuse pe tarabe și pe scânduri montate vertical
de negustorii dintre lumi.

Respiră adânc!
Da, tu, cu tine vorbesc, paiață cuminte!
Respiră adânc și întinde-te peste tot -
s-ar putea să fie pentru ultima dată când o faci.
Ridică-te, întinde-te, prinde-te de schelele care îmbrățișează spre cer
marele monument al celor care au murit ca tine,
în viață și plictisiți de moarte!
Să îmbrăcăm o dată pentru totdeauna murdăria și ignoranța umane
cu pieile noastre ce vor atârna la uscat!

Și cine o să ne mai caute prin buzunarele minții
când totul va fi o mare și înaltă întindere de suprafețe nivelate,
lipsite de adâncime?