poeții mă inspiră să dau cu disperarea de pământ
din cioburi de regrete și furie să fac un vitraliu
să mai nasc un poem din sufletesc travaliu
să nu îmi pierd puterea ca frunza în vânt.

lacrimi printre degete se strâng în palme
zâmbește-mi ca o rază și-am să mă liniștesc
fac operă din viață din infernul dantesc
cu putere de voință atrag vremurile calme.

vorbesc cu condeiul la masa de scris adorată
să mai picure lumina cuvintelor nespuse
revin la suprafață speranțele apuse
deznădejdea tace ca stanca marmorată.

trezesc cerul adormit sunt clopotul din turn
să ningă harul și lumina pe freamătul nocturn.