înserările invernale în foșnet mistic zăngăne atracții
selena dă în sfioșenie tot mai întunecate apele ei
temeri că aș putea rata încă o dată
o convorbire imaginată cu o seară înainte
când telefonul se zbate în buzunar îmi pierd cuvintele
mi-amintesc fiecare pasăre căutându-și gâtul
după ce un teribil înfometat i l-a desprins de trup
cum încearcă să se ridice și cade
mătură în cercuri pământul îl însângerează
zbuciumul ei e propriul zbucium despre cum
încetezi de a fi atunci când cineva îți taie optimismul
aparatul înglobează convorbiri
stridențe existențiale fotografii fără zâmbet mesaje cum că
mai ai de plătit în viața asta tot ce te poate face nevoiaș
îl atingi și vibrezi odată cu el până la un finiș relativ
te temi că ai putea fi din nou amenințată cu o discuție
intransigentă luna se împlinește pare scăparea din gheena
știu că vrei să plec din mine cu primul gând
să vin în ținutul tău geros de la polul opus
însă cine-aș mai fi dacă m-aș pierde pe mine
în abisul de stele să-i țin de urât astrului nopții