Poetă Albastră
(Violettei Petre)

Ești ca un pește pe uscat, mi-ai spus,
Iar sufletu-ți alunecă-n apus.
Poeta mea Albastră, mi-ai prezis
Și-ai înțeles că voi pleca-n abis.

De-atâta suferință m-am închis
În mine și o beznă s-a deschis
Și-acum cu greu mă pot mișca în ea.
Tu mă ajută, Violetta mea.

Dar înainte de-a pleca, te rog,
De OSHO mai vorbește-mi, inorog
Ce albe aripi și-a deschis zburând,
Un Pegas către astre conducând

O lume care l-a urmat în vis
Și-n față-i idealuri a deschis.
Poeta mea Albastră, viața-i grea,
Când n-ai pe nimeni să iubești în ea!