de aceea nu-mi place viața,
rămân locurile
goale ca niște maluri peste care s-au topit
zăpezi
auzi
mereu același susur domol-
clipa încremenită.

pentru că umpli încăperea în care intri să faci lucruri,
nu se mai vede nimeni de tine,
orice respirație care nu este a ta intră în pereți,
înainte ca ceilalți să-și ducă mâinile la urechi.

umbrele se împiedică înaintea umbrei tale,
minunat de schimbătoare
în inversul acelor de ceasornic,
pământul începe să-și arate
vie
iubirea poate
face schimbări în viața celor care nu cred,
am zis să nu vorbesc a pagubă,
ți-am potrivit rochia pe umerii pătați de salivă
și-am râs:
nu-mi plac târgurile de carte.

mi-ai prins bărbia în vârful degetelor,
ți-ai lipit degetul pe buze:
poate domnul meu să mai aibă vreo poftă?