Printre ruine
odihnește timpul trecut
fără să știe de ce,
prin zile și nopți de amintiri
al celor întemnițați în ziduri și duh
trece un iz de recunoaștere
atins de nostalgie,
lumina cade neobosită la fel
pe mărețiile uitate.

Scriu și cred
în urmașii care se cutremură
și nu vor în timp,
să fie pierduți în ruinele
aceluiași apus.