și iar mă plouă cu amintiri,
și cad toate peste mine,
se ridică de la glezne până la genunchi
căruța cu inima de lemn,
lumina de ceară aprinsă când cerul fulgeră și tună,
și chindeul înnodat deasupra cinei cea de taină,
praful vesel din uliță, cu miroznă de viței de lapte,
vara nesperat de frumoasă și exuberantă,
rafalele vântului zbuciumând răstoaca,

mă plouă și mai sus de genunchi, mi se lipesc de coapse
carul plin cu lemne de foc prin ceața toamnei,
și caii șargi înglodați în noroiul uliței,
cu gândul lor de cai obosiți la paiele așternute în grajd,
la becul slab precum ceaiul de tei roșiatic,
și căpriorii cu cuiburi de rândunică goale,
mă plouă peste mănușile aspre cu un singur deget,

și tot plouă până când se cerne la urdinișul morii
zăpada grea din iarna mătăsoasă,
și aprigă și chicotind în coșul casei ca un spiriduș,
lovindu-mă cu spata războiului din lemn
ca să se țeasă altă primăvară
când iarăși mă plouă deasupra brâului până la umeri
și dau din cap încuviințând să respir deasupra apei
încă o dată