Oamenii se neglijează pe ei înșiși,
nu ascultă de nimeni, cred că lumea este alor
și se grăbesc în fiecare zi
fără să știe unde vor ajunge
visele se pierd în ape tulburi, străine.

Îmbrățișez ceea ce mă face să uit
cu aerul de om liber care pășește drept
și caut să respir primăvara altfel.

Timpul m-a croșetat fără ochi care se văd,
aștept lumina care înșeală întunericul
și-l alungă în iadul pe care ni-l închipuim
mai departe de propria noastră viață
unde porțile sunt păzite cu registre de primire
și sfântul Petru nu face concesii.

Nimic nu se lasă în voia întâmplării,
vine ziua nefastă în care totul se sfârșește
și judecata nu se face cu martori.