Adun cuvintele căzute din pagină
și le las la odihnă o perioadă,
oare, de ce să le folosesc când scriu,
sunt și așa multe nefolosite ori puțin folosite.

Privesc îngăduitor fiecare posibilitate,
mă îndrept spre limba adevărată
în care îmi pot exprima frumos gândurile,
așa că meditez mai mult în tăcere
și aștept să se nască filonul poetic.

E bine să am reticența necesară și nu iluzia creată
care mă învăluie uneori din afară
și mă lasă pradă
în cercul himerelor .

Mă ascund înlăuntrul meu,
să uit defrișările care mă caută
și-mi dobândesc apărarea de risipirea
însăilărilor fără suflet.