S-a îndepărtat când apropierea s-a despărțit de cuvinte
și așteptarea sta nesigură pe la colțuri,
mi-a rupt câteva fibre puse într-o rugă
care urmau să cuprindă rotundul.

Tăcerea ca a unui pește prins
o țin strânsă într-o durere roasă de timp,
îi las lunile și anii
să măsoare ce nu mai e de măsurat.

Unde viața m-a atins cu răbdare
păstrez în suflet orice posibilitate,
îmi rostesc ruga cu toată înțelegerea,
iert înclusiv uitarea
cu evlavia rămasă pe pământ.