Așa cum azi pe ceruri vezi drone cu elice,
La fel, tot cerul liric e plin de versuri multe:
Toate ne-ar vrea simțirea spre-nalt să ne-o ridice,
Dar prea puține-s demne, că-n rest sunt strofe mute!

Nici eu în reușite nu-s brav întotdeauna,
Deși mi-e scopul nobil, altfel îmi iese versul;
De-aceea-înot prin ciorne și-abia cuceresc Luna,
Precum atâția alții, nicicum tot Universul!

Știu că din veci există lucruri deloc nespuse
Și-atâtea adevăruri m-așteaptă să le-nșirui,
Căci nimeni, niciodată, prin vers nu le transpuse,
Poate că eu voi face-o, de-i prind din capăt firu-i...

Atuncea Poezia mi-ar deveni Regină,
Zeiță, Rugăciune și-un Imn de nedescris.
Întreaga omenire va fi prin ea divină:
Toți vor gândi în versuri pe-o Terră-Paradis!