în care îți vine să râzi de cei ce cred
că ceea ce nu te omoară te face mai puternic
ceea ce nu te omoară nu te face mai puternic
n-a fost destul de puternic să te omoare
ori nu ți-ai câștigat moartea aducătoare de pace
în afară de sfinți și martiri arată-mi un om care a murit împăcat

încă o zi în care te întrebi cu mințile rătăcite
ce mă fac ce să fac
ți-ai lua inima-n dinți – cum ghepardul își duce puiul
spre o nouă ascunzătoare –
ai spune
dragostea mea am greșit în fața ta și a cerului
nu sunt vrednic să mă iubești dar
primește-mă ca cel mai umil slujitor al tău
dar știi că nu-ți va pune pe deget inelul cel scump
nu va tăia vițelul cel gras
trăiești de-atâta timp între oameni ca să-nțelegi că
doar dumnezeu iartă la infinit
oamenii nu
oamenii nu iartă ei pur și simplu pleacă
spun că nu au timp își permit să piardă oameni
ai scrie pe toți pereții tot ce aveți e doar timp
și cei ce pierd oameni de lipsa oamenilor
vor pieri

repeți obsesivi eu nu sunt așa eu nu sunt așa eu nu sunt așa
ai vrea încă o șansă a câta șansă o ultimă șansă
să demonstrezi asta
chiar dacă ești sfâșiat de parcă până la urmă
solomon a tăiat pruncul în două
te întrebi dacă are sens
să repeți ce-ai trăit
răspunzi fără ezitare
de preferat absenței e chinul acesta
de fapt
orice chin e preferabil absenței

și porți durerea cu tine ca pe un act de identitate
îți spui fără vlagă mâine va trece
dar mâine nu trece mâine e azi
și durerea e tot aici ca un organ vital
năucit te așezi în genunchi cu rușinea
unui bărbat între două vârste
apoi repeți
dacă pleci mă vei șterge de pe fața pământului
cum naziștii au șters lidice de pe hartă