Vă privesc prinse zdravăn de glezne cu nituri,
Fac pas, vă aud zornăind fierăria,
Crâncen mă simt priponit de garnituri,
Aşa m-a legat de ea veşnicia.

Mă culc, mă ridic, sun din carne, din oase,
Pâinea mea sună, apă mea sună, somnul meu sună,
Parcă întreg sunt făcut din fier şi furtună
Pe nicovală şi sub baroase.

Ca lupii mă rupeţi, ca iadul mă frigeţi,
În ţipătul vostru satana mă strigă . . .
În rărunchi, în plămâni, cătuşa mi-o-nfigeti,
Până şi-n inima am o verigă . . .

Lanţuri, vă pipăi cu ura zăngătul groaznic . . .
m-ascund, mă îngrop, nu scap de teribilul sunet . . .


şi totuşi, v-am mai purtat altădată fierul năpraznic,
sunetul vostru în trup mi-a rămas ca un tunet.

Lanţuri, lanţuri, îmi amintesc de voi foarte bine.
Departe, departe, în plumbul topit al amiezii
Tot voi m-aţi legat de grozave ardezii,
Vulturi de foc să rupă aşchii din mine . . .