A scrie versuri e cu osteneală
Și ceruri să deschizi pe calea toată
Că Oul de a fi e-n vremii plată
De miez având prin leaturi coaja goală.

A curge lacrima-n sicriu și zloată
E-a nu te naște-n vorbă de cerneală
Femeie de iubire mormântală
Să-mi verși averi în stea imaculată.

În slavă a zidi de ploi cuvinte
Să cadă în pământul de hârtie
E chinul scribului, cu dinainte
Mâncăruri de eter, de veci să-l știe
Priviri cu viitor în legăminte...

De timpul nu s-a duce pe pustie...