n-am să înțeleg niciodată de ce
dacă știu că aflu cât contează un om abia după ce pleacă
nu m-am învățat minte și repet aceleași greșeli
pierd oameni de parcă aș pierde 50 de bani
sub tejgheaua unui magazin mixt
îmi spun nu-i nimic am luat lichidarea
dar știu că vine o zi în care
mă dau cu capul de toți pereții
când mă gândesc la ce am pierdut
cum vine ziua în care îți arde gâtul după un fum
ai vrea să-ți iei țigări la bucată dar
nu-ți ajung banii și-ți spui
idiotule prea mândru ai fost să te-apleci
și să ridici bănuțul de jos

așa că nu-mi rămâne decât să te port
ca un baston pentru nevăzători
fără tine mersul ar fi o continuă cădere în gol
mă lovesc de oameni de păsări de dumnezeu
și nu știu ce mă doare mai tare
ce te doare mai tare
aș mânca piatră de alaun dacă te-ar vindeca
dar nu
azi sunt veronica cea sfântă
sternul mi-e un simplu ștergar
pe care s-a imprimat chipul tău obosit
după nopți cumplite de gardă

ghemuit în propria țeastă
ca un mic animal surprins de ploaie
aștept un semn cât de mic
un telefon sau un emoji tâmp
când nu ești sunt rătăcit
ca heinrich harrer în podișul tibet
când îmi vorbești nu mai contează nimic
am descifrat toate misterele lumii

așa că nu-mi rămâne decât să te port
ca pe o cheie legată la gât sau
ca pe o cartelă de interfon
știu că dacă te pierd
nimeni nu-mi va mai deschide
pentru că toți au interfonul pe mute
și viața pe repede-înainte