sunt clipe când este musai
să bagi mâna până la umăr în amintiri
(să atingi cu clavicula sufletul)
pentru a scoate de acolo o gură de aer
chiar dacă
uitându-te prin caleidoscopul viu adus la suprafață
(mereu alte prezențe geometrice)
știi foarte bine că un zâmbet îți scurge ființa
ca un țipăt cu ț mare

și asta de fiecare dată