agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-03-21 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Se sfâşia amurgul în pomii de mărgean. Izbea în zare vântul de fier, ca un ciocan, şi se zbăteau arţarii aprinşi, ca să se stîngă Atunci luându-mi puşca şi roibul fără chingă, pornii spre Olt în goană De-aici, din stufărişuri, mi se părea că Toamna mă cheamă cu tăişuri de strigăte de lișiti şi gemete de plopi Din văgăuni, din mlaştini, din bălării, din gropi, ieşea, adâncă, seara, vuind, ca o bulboană Şi mă duceam, cu seara, pe-acelaşi roib în goană Şi cum fugeam spre toamnă, pe sub copaci, ca Gruia, se încercau frunzare să-mi ţie cărăruia, iar la un puţ, îmi dete un fag cu piţigoi de „rămas-bun" o frunză, şi-n dunga asprei foi jeli, în drumu-mi, Vara şi cea din urmă frunză Şi am simţit cum Toamna-ncepea să mă pătrunză cu-otravă amăruie de laur şi de boji Şi o crestai în suflet, tăios, ca pe-un răboj. Cu botu-n spume, roibul, scurmă, sărind, ţărâna. Şi - fără vrere - parcă, mi se întinse mâna spre zarea unde Oltul rostogolea zăvoiul Nu mai doineau pe plute, plutăşii, şi şuvoiul nu mai gonea, cu trăsnet, butuci tăiaţi de jugăr. Punea, pe toate, seară o rasă de călugăr Şi-am aşteptat, zadarnic, pe Olt, un zvon de buţi, din Drăgăşani pornite cu cărăuşi tăcuţi Nu mai vedeam, pe ţărmuri cum focuri se aprind, doar focurile toamnei ardeau prin pomi, troznind şi-n piept aceeaşi toamnă-mi trosnea, arzând ca-n tei - Cutremurat - deodată gemui şi-mi înfipsei în coapsa sănătoasă a roibului, călcâiul întâiul gând de toamnă m-a-nspaimantat întâiul! Zăbala-nspumegata întoarse roibu-n fugă -Veneau, - oftând a moarte - spre mine plopi cu glugă, şi-mi ascuţeam urechea şi-i auzeam cum sună, şi cum cobeau, cu buhe şi se izbeau de luna Spăimântătoare, Toamna se luase după mine, şi-nfricoșat de Toamnă, fugar peste coline, smulsei din spate puşca şi-n urma mea trăsei ca-ntr-un strigoi, din noaptea cea rea de San Andrei! întors cu roibu-n spumă, -în noaptea-ceia deasă, ţinându-mi răsuflarea, am stat de veghe în casă, căci - sec - în zidu-odăii, cu un tic-tac statornic, o noapte-ntreagă, Toamna bătu ca un ceasornic.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate