Erai văzduhul din furtuni de sânge,
Ebrietate-n clipa colosală
Ținută-n loc, a nemurire, fală
Sub frunze-n lut de vâlvătăi nătânge.

Al chipului sidef ți-era-n cerneală
De rost privirii mele, stih ce-mi plânge
Și încă în oglindă ne înfrânge
De doi icoana dragostei vasală.

Nălucă-mi, vis în miezul bărbăției
Ce din păcat pe limba cărnii strigă
Tăcerea zării însă dată ție-i.

De ploaia suie-n cerului cotigă
Cu apă în povara avuției
Răspunzi cu lacrimă ce zbor exigă.