Bătrânii plâng şi necuvinte
Sfâşietor se nasc şi mor
În iarna vieţii lor cuminte
Nu au uitat ce-nseamnă dor.

Mai deapană o amintire
Din ghemul anilor bogaţi
Dar firul parcă-i mai subţire,
Iar ei tot mai însinguraţi.

Când lacrima din ochi dispare
Se-aşterne liniştea uşor,
E trecătoarea clipă-n care
Vorbeşte doar tăcerea lor.

Îmbracă chip de sărbătoare
La ceasul tristului apus,
Au everestul la picioare
Şi se înalţă şi mai sus.