Domnul spânzură și fură,
pus în scaun pentru pungi.
Turcii sug și Țara-ndură,
și-i blesteamă-n doine lungi,

Agă tânăr – vis, furtună –
viscolește zarea, crângul,
Răzmerița lui pe lună
crește-naltă cât Parângul.
Tinerețea lui: bulboană,
tunet lung de primăvară,
vifor alb de berze, geană
lăcrimată peste țară...

Vultur negru dă târcoale
în răscoala-i de olteț.
Coropișniți – mustafale –
pun pe tigva agăi preț.

Vodă: clocot, fiere cruntă.
Dar aprins de răzvrătire,
Aga șerpuie spre munte,
fugărit de stăpânire.

– Alelei, boier potrivnic,
viezur ești, nălucă, iele?
Ziua-n grotele de schivnic,
noaptea, cățărat spre stele!

Luna daură potcoavă.
Băltăreț cu buza lină
cântă-n papura suavă,
se mlădie, se închină.


Pânda codrilor cu glugă.
Numai stâncile se roagă,
râpele când vor să fugă
după slugă, după agă.