“Domnule «poet»!
Zici matale despre visarea umanității?
Despre adormirea noastră ce ai de spus?„

Picură în zăbrele cu eliberare, trauma nu mă lasă.
Sunt piepturi goale în fața morții!

Picură în zăbrele cu fluturi în stomac.
Noi ne sinchisim de resturile din farfurie,
cum ar zice lumea...

Picură cu metal încins prin inimile mele, cupe în care crește furtună, în fiecare dimineață când se privesc în oglinzi ciobite, ultimile lor fotografii...

“Da domnule «necunoscut»! Visarea umanității e o formă de somn.
Doar când te trezești, așa ca mine, capeți chipurile. Dealtfel prozodia acestei clipiri e compromisă de impostura mea„