Vișinele se coc când ni s-a acrit viața.
Da! Suntem niște epave de fructe înverzite.
Ne paște pârgul acestei misiuni bio-paradoxiste de mutanți.

Vișinele visează îmbibate în țuică.
Schimbăm aprinderea zilei cu un papirus.
Stați!
Aceste litere ne sunt străine, suntem doar Umbră.

Vișinele planează asupra căpățânilor noastre. Simetrii!
Clepsidre în care se scurge acreală.

Avem timp!
Nu așteaptă să dam în pârg.

Să ne atingem în pulpa cărnoasă, rozalie, pumn în catifea!
Era o vreme când iubeam Soarele.
Era o vreme când strigam:
"Libertate!„
Atunci intuiam putoarea. Vedeam!
Îngerii fără Dumnezeu nu au rost. Minuni în lanț fără gust. Învișinare!