Firava adiere printre crengi se joacă
De figuri pale fără zâmbete fugind.
În turla de biserică oftează o toacă
Și un moș privește mugurii cu jind.

Un sumbru nor ce pare al morții sol
E urmărit de ai mei ochi încercănați.
Apare în depărtări nedeslușitul stol
Venind înspre sălașul celor răposați.

Stridentul scârțâit de clasice încălțări
M-aduce cu vederea la lumesc decor
În care zveltă între aprinse lumânări
Pășește bruna cu un chip fermecător.

Nespus de fin îi este tenul fără fard
Iar buze nerujate par boboc de roză
Însă căprui priviri sub gene false ard
Că-mi zboară gândul la frivolă poză.

Neacoperiți total de-o rochie mulată
Sâni voluptuoși, în voia lor tresaltă.
De viespe sub culoarea neagră arată
Mijlocul damei ce-i destul de înaltă.

Sub perfecțiunea șoldurilor arcuite
Se ivesc rotunde-n foșnet de mătase
Lungi coapse drepte care nasc ispite
Și gambe suple ce pășesc nervoase.

Visez involuntar la trupul dezgolit
În așternut dorit de aprinsa fantezie,
Dar un glas grav coboară din zenit:
Vei fi pe-al ei răboj după apoplexie.