voi înnopta pe marginea
acestui drum șerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip
cu fața în sus îmi văd viața
desenată pe cer din clipa
în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă
neprihănită până astăzi
când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă
totul e scris acolo cu migală
și meșteșug de mâna sprintenă
a unui caligraf în sticla
vălurită a norilor pentru
totdeauna cu toate că nu sunt
decât un călător desculț
ai cărui pași se topesc în tăcere
printre pietre și raze de lună
atunci îmi spun că dumnezeu
există drept pentru care
murmur o rugăciune în timp
ce adorm lângă umbrele
șacalilor costelivi