Dintr-o parte a lumii
s-a răspândit o moarte ciudată
statornicită în lumea civilizată,
ceilalți îi așteaptă încă colții,
distanțarea socială obligatorie și tăcerea
e cel mai bun remediu,
însingurarea coboară sub piele
și crestează mușchii cu durere

de mă simt ca o nălucă închisă
în ascunzișuri de ceară,

în zile și nopți fără cuvinte.

Buzunare goale, inima rămasă săracă.

Cad în somnul altor vremuri
cu teama înfășurată în voal de mireasă
și-mi vibrează în trup arterele primăverii
cu verdele și albul
care-mi mușcă din ochi.

Se naște copilul viitorului
piatră fără moarte.