Statuile… doar cele nalte
Se mai văd,
Când dau ocolul lumii.
Bărbați, copiii cu mamele lor,
Privesc năuci din pragul serii,
Nu știu ce ia lovit în neam,
Pe timpul bun al vrerii.
I-ascult… se tânguiesc,
Uitând iertare să mai ceară,
C-au nesocotit cuvântul,
Cerând mai mult, pe noapte.
Crăpată-i ziua de atâta plâns,
Dispar profesorii cei buni,
Se duc cerând cu mintea mirt,
Parfumu-i să-i îndrume.