Nopțile mele au cerul de catifea,
drumurile pe care le stăbat sunt albe
și au margini luminate,
ies de sub pulpana somnului
și sunt gata de alergare spre viitor
pe sub sprânceana soarelui.

Am pierdut urma iubirilor vechi
le-am ascuns în miezul câtorva poeme,
am și uitat cuvintele de mângâiere,
cu fiecare adiere de petale albe de magnolie
trec printr-o singurătate divină,
într-o perioadă de stat numai acasă

pe care n-o simt frustrantă
și nici uniformă.