Am trcut printre degete fiecare rază și câte o stea
a unui cer atât de senin,
te știu prea departe de mine.

Am pus ochii pe fața îngândurată a lunii,
pe pământ este o descrețire de frunți,
dar nu m-am convins
cum se intervine
în sufletele noastre.

M-am așezat la linia de separare dintre moarte și viață,
sunt mulți care nesocotesc realitatea
toate ființele se nasc și mor,
caut în memorie
cu fiecare gând
o explicație veritabilă.

De când am învățat să primesc lumina
până în sufletul rătăcit
zilele vor deveni altele,
se vor întoarce cu fața spre mine
ca o sferă
ce se rotește cum pământul.

Anotimpurile te vor găsi peste tot.