Într-un ținut fermecat
dincolo de ape și păduri de argint
o prințesă neobosită așteaptă
în castelul ei de cleștar,

poate nici nu știe cine vine,
dar stă cu ochii pe fereastră,
rar i se pare că urcă cineva pe râu
și-n lumea ei plină de surprize
o mângâie poemele dintr-o carte.

E atât de complicată pătrunderea
pe cât de strălucitor e castelul,
dar se apropie întâlnirea
care nu este cu prințul visurilor,
dar mai frumos decât el.

Inima mea nu știu cum urcă,
în ea dragostea e căutată în luptă
și niciodată nu se lasă
orbită de întunericul lumii.

Sigur iubire o să te găsesc
și tu o să-mi deschizi porțile
la răsăritul soarelui.