Ca o masă de lumină asfințește pământul
sub cer lipsește apa dătătoare de viață,

cântecul armonios al ciocârliei.

Nopțile scurte, de veghe,
timpul așezat pe talerele în echilibru
va trece nepăsător peste ramele lumii
uitând că Dumnezeu există.

Sunt prea albastre de catifea simțurile
ce mă cuprind prin sângele răcoros,
voi înnopta în cuvinte cu sensul în bucle
argintii și bogate.

Între cer și pământ norii-s albi și goi.