Cum alb, ţinut în mână, un chibrit,
când încă nu e flacără, se sfarmă
şi limbi ţâşnesc-: începe-aşa, grăbit,
pe lângă spectatori, în cerc mărit,
fierbinte dansul ei rotund, cu larmă.
Şi brusc e numai flacără, arzând.
Ea cu privirea muşcă-n păr, flămând,
şi rochia şi-o-ntoarce-ntr-un ocol
cu iscusinţă, prin acest pârjol,
din care, goale, braţele cutează
şi, zornăind, se-ntind, ca şerpii-n groază.
Şi-atunci: de parcă-ar vrea întruna foc,
îl prinde şi-l azvârle la un loc,
c-un gest, poruncitoare şi semeaţă.
Priveşte-apoi: aprins îi stă în faţă
şi nu se lasă,-acolo jos, înfrânt.
Dar, ridicându-şi fruntea, zâmbitoare
salută-ncet şi, fără un cuvânt,
ea îl striveşte-n sprintene picioare.


Tr. Maria Banuș