m-am înțepat într-o așchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit
aproape artezian m-am apropiat și am sorbit
până mi-am înroșit dinții
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
și am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheț
am așezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
și parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ștrengar
nu mă temeam de această liniște
părea să mă aflu într-o nouă viață
totuși privindu-mi palma am tresărit
un copac creștea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu știu cât timp a trecut tot privind cum se înalță
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
și pe fiecare braț câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit și lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o țarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat și am ieșit din vis cum iese o poezie din muza ei