Ceva din cântecul acela duios
îmi pune cuvântul la tâmplă în semn de armă -
poezia e o pasăre îngropată în os
şi tot ce ating cu carnea ei… mi se sfărmă!

Simt o muzică albă în paşi…
Ţin cuvântul
la tâmplă în semn de armă,
cine-mi ascunde anii rămaşi!?
Sufletul cui mi se ascunde în palmă?

Simţ propria-mi lacrimă îngropată în os
şi sângele plâns muţind deodată,
cineva mă chinuie în chip dureros,
cum numai cuvântul mă chinuia câteodată…