Cu teamă ne pierdem răbdarea
într-o tăcere a răzvrătiirii,
punem la îndoială toate comunicările
care ne fac să medităm
și să simțim lipsa de prevenire.
Hotărârile sunt luate mereu,
se știa ce trebuie să facem și cum,
o nenorocie este un mijloc de câștig
și ascunde ori exagerează cauzele adevărate
bolnavii cu suferințe acumulate normal
trebuie și ei să mai trăiască.

Eu sunt un muritor
legat cu toate funiile de casă
ca o moară de apă ori de vânt,
cei dragi m-au părăsit pentru protecție
și nu pentru altceva.

Cine a aruncat piatra în ocean
de nu se mai poate scoate în curând?
Este o teamă de spital
și nimeni nu te mângâie cu o vorbă,
se lasă timpul să treacă cu toate bilanțurile ,
poate că totul e o greșeală și cu părți bune,
dar nu se îndepărtează lestul
și-ți rămân zilele împușcate în picior,
ți se clatină trupul
și foamea bate la ușă.