tu ești ziua mea de naștere
despre care vorbesc cu lumina stinsă
momentul când viața a strâns în propriile-i falduri
și nu a mai fost pace

ascultă
unul dintre noi așteaptă ploaia-
dragoste ce respiră greu
și trăiește mărunt în imaginația noastră
precum firescul unei presimțiri despre moarte

nimic din ce se descoperise nu mai contează
răul începe să-și dea importanță
în numele unui început ce nu-i aparține
mă gândesc că au fost și alți vindecători
înainte
ca izolarea să-mi dea putere

în micul meu univers
unde totul strălucește și îndeamnă la consum
lucrurile minunate pretind răbdare
îmi petrec anii desenând sunete
nu există diferențe de temperatură
probleme cu apa
nimic care să mă facă să renunț
din când în când apare o femeie și eu
într-o uluială completă uit s-o dezbrac
nu nimeresc niciodată momentul potrivit pentru
du-te naibii

îmi pare rău
după sângele neîmperecheat,
atomii care circulă prin hormoni făcându-le capul mare
în speranța că se vor înmulți
și
invers

unii ar putea muri pentru asta

după cum se naște o nouă vrajbă și dorința
devine tot mai puternică
îmi păstrez puterile așa cum tu îți păstrezi judecata,
simțul exagerărilor.